În afaceri nu avem prieteni, ci doar parteneri.

Alexandre Dumas

Prezentare PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Luni, 01 Martie 2010 02:00

Societatea a fost înfiinţată în anul 1991 în baza Legii 15 / 1990, prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Întreprinderi de Comerţ cu Ridicata a Mărfurilor Alimentare Arad. De la această dată S.C. COMALIM S.A. funcţionează ca o societate pe acţiuni conform Legii 31 / 1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrată la Registrul Comerţului Arad sub nr. J02/29/1991, cod de înregistrare fiscală RO1681776, având patrimoniu propriu. 
Obiectul de activitate este închirierea de bunuri imobile proprii şi comerţ.

Este o societate deţinută public, conform terminologiei prevăzută în Legea 297/2004 privind piaţa de capital, fiind înregistrată la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare conform certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare nr. AC - 905 - 5/29.03.2011

Pe parcursul anului 2009, acţiunile societăţii au fost înscrise şi s-au tranzacţionat pe piaţa bursieră RASDAQ. Evidenţa acţionarilor este înregistrată şi condusă de către DEPOZITARUL CENTRAL S.A.

 


Din punct de vedere al întocmirii situaţiilor financiare societatea aplică normele de contabilitate din România, şi anume Legea contabilităţii 82 / 1991 republicată şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 1752 / 2005 pentru aplicarea Reglementărilor Contabile Armonizate cu Directiva a IV-a a Uniunii Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS).

Valorile mobiliare emise de S.C. COMALIM S.A. Arad, respectiv acţiunile societăţii, se negociază şi se tranzacţionează prin BURSA DE VALORI BUCUREŞTI pe piaţa RASDAQ.

Societatea avea în circulaţie un număr de 1.260.182 acţiuni reprezentând numărul total de acţiuni emise de către societate.


Începând cu data de 21.08.2013 strucura acţionariatului este următoarea:

1. SIF IMOBILIARE PLC - 1.148.927 acţiuni a 2,5 lei / acţiune, reprezentând 91,17%
2. Alţi acţionari – 111.255 acţiuni a 2,5 lei / acţiune, reprezentând 8,83%


Active: Imobilizările corporale ale societăţii sunt amplasate în:
1. Municipiul Arad, Str.Ursului, Nr.21, Str.Câmpul Liniştii, Nr.1, Nr. 5, Str.Fecioarei FN, Str. Nicolae Bălcescu, Nr. 22.
2. Localitatea Lipova, Str.Gării, Nr.1.
3. Municipiul Oradea, Şoseaua Borşului, Nr. 45.
4. Municipiul Timişoara, Str. Armoniei, Nr. 27.
5. Municipiul Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, Nr. 54, Corp A, Et. 1, Ap. 3.

Consiliul de Administratie

1. S.C. ADMINISTRARE IMOBILIARE S.A. cu sediul in Bucuresti, Sector 4, Str. Splaiul Unirii, nr 16, ap C110, avand CUI RO20919450 si nr ORC J40/8567/2013 - Presedinte Consiliu de Administratie prin reprezentant legal Ion Alexandru Sorin, cetatean roman, nascut la data de 10.10.1978, profesie economist, vechime in munca 11 ani, in functie din 05.08.2013;
2. Grigore Mircea – cetaţean român, născut la 30.04.1952, profesie inginer, vechime în muncă 34 ani, în funcţie din 01.05.2011
3. Sferdian Teodora – cetăţean român, născută la 25.08.1956, profesie inginer economist, vechime în muncă 31 de ani, în funcţie din 01.05.2011


Conducerea executivă:

Incepând cu data de 01.02.2011 conducerea executivă a societăţii este asigurată de către dl. Grigore Mircea în calitate de director general şi d-na Ciulean Cosmina Alexandrina în calitate de director economic.

 

 

Ultima actualizare: Vineri, 11 Octombrie 2013 10:01